sâmbătă, 24 octombrie 2015

Halloween Make-up: Broken.

Pai nu v-am promis eu vouă și un machiaj de Halloween? V-am promis. Aseara mă plictiseam și am început să mă joc cu fardurile, pensulele, începând cu o idee în minte și terminandu-se altfel. Am tot văzut pe Youtube tutoriale cu machiaj de "Broken doll" și mi s-a părut foarte simplu de realizat, mai ales pentru ce aveam eu în cap. Majoritatea persoanelor se transforma în păpuși frumoase, delicate, care s-au spart. Ei bine eu când am auzit și am văzut prima oară un tutorial pentru asta mi-am imaginat o păpușă posedată, pentru ca eu așa văd lucrurile. Poate sunt eu ciudată, sau pur și simplu îmi plac filmele de groază prea mult, dar la acest machiaj am ajuns, după câteva înjurături bune și răbdarea mea împinsă pana la limita. Aa, și pentru ca evident ca nu arat a păpușă, eu astăzi o să fiu doar Broken.


vineri, 16 octombrie 2015

Review: Fond de ten fluid Ivatherm Joviale pentru piele sensibila cu SPF 25

Nu stiu cati stiti, dar pe la sfarsitul lunii august am castigat un concurs de pe canalul Ancai de la All Made up!, iar din acest premiu a facut parte si Fondul de ten fluid Ivatherm Joviale pentru piele sensibila cu SPF 25. Avand in vedere ca fondul de ten pe care il foloseam deja era pe sfarsite, a venit la tanc acesta! Eu l-am ales in nuanta 2, el fiind disponibil in 4 nuante.

Desi a trecut atat de mult timp de cand l-am castigat, am vrut sa imi fac o parere concreta despre el, nu sa il folosesc o data sau de 2 ori, sa fiu incantata, iar dupa ce i-am facut un review pozitiv sa vad ca de fapt lucrurile stau altfel (asta si faptul ca nu m-am mai machiat atat de des), de aceea dupa atat de mult timp ii fac si eu un review.


vineri, 9 octombrie 2015

EOTD: Simple Fall Make-up

Am promis ca o sa fac un machiaj de toamna si unul de Halloween, nu de alta dar iar am restante la blog. Asadar m-am pus pe treaba si am facut un machiaj super simplu de toamna, in culori neutre, pentru ca nu am simtit nevoia sa fac ceva dramatic. Pe mine toamna ma linisteste, este acea perioada in care ma linistesc dupa toate escapadele din timpul verii, ma odihnesc dupa toate noptile pierdute si ma... calmez. Cam asa e si machiajul de astazi, linistit, calm, cuminte. Daca va place acesta, pot sa fac si unul mai dramatic, dar cand l-am facut pe acesta, n-am fost indeajuns de inspirata pentru a face unul care sa iasa in evidenta.

luni, 5 octombrie 2015

Fa-ti timp pentru tine, pentru corpul tau, pentru sufletul tau...

Astazi nu vorbim despre makeup, despre review-uri, despre moda, despre frumusete. Astazi, de fapt acum, pe seara, m-a "izbit" inspiratia sa vorbesc cu voi despre o altfel de ingrijire...