joi, 2 martie 2017

Primele 3 luni cu bebe!


Au trecut 3 luni. 3 luni in care am invatat ce inseamna dragostea pura si nevinovata a unui copil. Nu stiam pana acum ce inseamna sa te dedici cuiva in felul in care o faci unui copil, dar invat in fiecare zi cate ceva nou si incerc sa fiu mereu mai buna.

Prima luna a trecut foarte repede pe langa mine, mai ales ca n-am avut probleme care puteau afecta somnul sau programul de masa. Dar dupa prima luna, fix dupa Revelion, au inceput colicii. Am avut noroc la inceput, pentru ca bebe plangea doar dimineata, vreo doua ore, iar dupa era totul lapte si miere. Dar asta a durat doar vreo doua saptamani, as fi fost prea norocoasa sa am un bebe cu colici care ma lasa noaptea sa dorm si sa-mi planga doar o data pe zi. Dupa acele doua saptamani totul a evoluat: bebe plangea non-stop, nu mai putea sa mai doarma din cauza durerilor, asadar nici eu sau tati. Situatia era cam asa: plangea bebe, plangeam si eu. Desi am incercat mai multe medicamente, parca nici unul nu dadea roade. Adormea doar foarte greu, doar in brate sau cu burtica lui pe burtica mea, ceea ce nu era deloc confortabil pentru mine. Partea proasta e ca aceasta perioada a durat aproape o luna! Nu mai puteam, nici fizic nici psihic, asa ca intr-o noapte, cand iar se trezise dupa un sfert de ora de somn, l-am pus sa doarma pe burtica langa mine, cu frica. A fost prima oara cand mi-a dormit 5 ore neintors! Eu nefiind invatata sa dorm atat de mult, normal ca m-am trezit dupa vreo 3 ore jumatate sa vad ce se intampla, daca mai respira sau nu. De atunci doarme doar pe burta, pentru ca asa se simte cel mai bine. In momentul de fata am cam scapat de colici, mai are cand si cand crampe la burtica, iar eu sunt nespus de fericita pentru asta!
Primul zambet pe care l-am vazut pe fata lui m-a facut sa cred ca poate chiar fac ceva bine si chiar e fericit ca ma are ca mama, mai ales ca dupa atata plans incepusem sa devin putin paranoica. Vorbim foarte mult cu el, asadar si el e foarte vorbaret si zambaret! Daca am fost atat de fericita cand el a ras prima oara cu adevarat, nu stiu cum o sa reactionez la primele cuvinte!
Ca o noua mamica, dupa nastere mi-a fost extraordinar de greu sa-mi metin un psihic bun, am impresia ca nasterea in sine m-a dereglat foarte rau si mi-a dat hormonii peste cap. Nu vreau sa ma gandesc cat de greu le-a fost celor care au stat pe langa mine in perioada aceea, pentru ca ba plangeam, ba nu-mi convenea nimic.
Bebe este un copil alaptat exclusiv, asadar a luat in greutate repede si a crescut vazand cu ochii, iar eu am de gand sa il alaptez in continuare, cat de mult o sa am lapte si o sa il accepte. Imi fac provizii mereu cand am surplus de lapte, pentru ca am iesit de multe ori fara bebe, asadar nu a trebuit sa ii dau lapte praf. Mi-a fost destul de greu in timpul puseelor de crestere, mai ales ca nu se satura deloc, iar eu era sa intru in capcana laptelui praf: crezand ca laptele meu nu mai este bun, voiam sa ii dau completare, iar o data am si facut-o. Vazand ca nu e nicio diferenta iar bebe e iar flamand la acelasi interval de timp, mi-am dat seama ca am gresit si ca nu ii trebuie completare.
Nu pot sa va spun altceva decat ca un copil in viata noastra este ceea ce ne-a completat, iar eu incerc sa ma bucur de fiecare moment in parte. Desi uneori e greu, desi uneori am crezut ca o sa cedez, nu stiu de unde am gasit o putere care m-a facut sa continui. Uneori stau si ii analizez fiecare mimica a fetei, uneori imi vine sa-l mananc la cat de dulce e, fiecare zambet, fiecare gangurit ma face sa ma topesc! Este ceva magic, cum dragostea pentru el creste pe zi ce trece, iar eu ma pot numi norocoasa ca el este fiul meu!

Mamicilor, pentru voi cum au trecut primele luni alaturi de bebeul vostru? Viitoarelor mamici, de ce va este cel mai frica atunci cand veti deveni mame? V-am pupat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu